Author Archives: Costin
About Costin
Bula de oxigen
Acum cativa ani, dupa o perioada nefasta (din punct de vedere personal) din viata mea, in care nu mai avusesem o prietena de aproape 4 ani, prietenii mei de la munca, tot incercau sa-mi prezinte sau sa-mi arate fete sau femei care din punctul lor de vedere erau “bune” pentru mine.
Fiind total dezamagit de aceasta “specie”, in ultimii ani refuzasem orice fel de implicare emotionala sau fizica cu ele. Simteam totusi lipsa unei reprezentate a speciei. Nu tot timpul, mai ales cand ajungeam “acasa”, care era un apartament fad, gol si fara viata.
Intr-o zi, mergeam cu ei (prietenii de la munca) spre statia de metrou Pipera, si trece pe langa noi o “femeie” blonda, inalta, siliconata, botoxata, si bronzata… Unul din ei imi spune sa ma uit bine ca asa ar trebui sa arate femeia pe care ar trebui “s-o am”. Fara sa stau prea mult pe ganduri, m-am uitat la ea, am scanat-o din cap pana-n picioare (de fapt invers) si, mai repede decat analizeaza serverele NASA infomatiile trimise de sateliti, i-am raspuns vag… “Tu nu vezi ce textura are !?”.
Toti au ramas blocati, pentru ca intradevar femeia, arata frumos din punctul de vedere 90-60-90, dar mi se parea totul fortat, totul dus la extrem. Si motivul pentru exclamatia mea cu textura era ca de la atata solar, era destul de “prajita” pe picioare si se vedeau mici firicele mai albicioase… probabil de la eternele cure de slabire.
In ultimele zile, am inceput sa citesc “De ce iubim femeile” a lui Cartarescu, o carte care pe alocuri este foarte plictisitoare, pe alocuri foarte buna dar ma regasesc in aproape toate povestirile si experientele lui legate de femei.
Doua lucruri m-au marcat in viata, pana acum.
Ca nu prea am curajul sa-mi exprim sentimentele, sau sa fac primul pas intr-o relatie, lucru pe care l-am regretat enorm pana acum, pentru ca mi-au placut cateva fete si femei pana acum, dar de foarte (subliniez, foarte) putine ori am avut curajul sa spun ceva, iar apoi sufeream vazandu-le cu altcineva. Asta sincer, a fost un lucru rau, dar si bun (in acelasi timp) pentru ca imi placeau femei care ereau foarte diferite de mine, cu un stil de viata si preocupari pe care pe mine ma atrageau doar ca diversitate, dar nu ma vedeam facand asta tot timpul si mai ales renuntand la stilul meu de viata si preocuparile mele. O singura data am avut curajul sa spun unei colege de la munca, ca imi place, desi preocuparile noastre erau total diferite. Nu ma interesa, credeam ca o iubesc, stiam ca pe termen lung nu avem prea mari sanse, dar… dragostea e oarba.
Ca aveam senzatia ca iubirea reciproca si gasirea persoanei care din primul moment sa se dedice total (fara joculete, fara teste, fara dovezi si fara juraminte) mie si relatiei este o utopie. Senzatia asta a aparut dupa experientele personale mai putin reusite (nu spun ca nu au fost pe alocuri frumoase, pentru ca as minti, dar momentele frumoasa, parca se dizolva atunci cand nu ai respect, iubire, incredere) si ajunsesem sa-mi pierd increderea in mine si in oameni si mai ales in “specia feminina”. Incepusem sa cred ca poate nu sunt ele de vina, ca nu exista neaparat o nepotrivire de interese sau de alt fel intr-e noi, ci ca, eu, numai eu eram cel vinovat. Ca nu stiam cum sa traatez o femeie, cum sa o iubesc, cum sa o pun pe un piedestal si sa o feresc de toate relele. Problema era ca toate, se urcau singure pe un piedestal si asteptau sa fie ingrijite si ferite de toate relele. Toti (nu spun ca numai femeile) se asteapta ca din primul moment sa fie cuceriti, tratati “special”, ei sa faca cat mai putin iar celalat sa dovedeasca (,) ca il/o merita. Aproape peste tot in jurul meu vad si aud povestindu-se de astfel de relatii, in care cineva conduce, este superior, este ingrijit (fie barbat, fie femeie, pentru ca suntem in anul 2012…) dar de foarte putine ori vad egalitate, discutie, euforie, iubire.
Am fost pe la inceputul iernii trecute cu 2 colegi (la inceputul relatiei) la munte si eram uimit (chiar mi se pareau nebuni) de faptul ca se opreau la fiecare intersectie, trecere de pietoni, vitrina de magazin (si mai gaseau ei si alte ocazii), se strangeau in brate si se sarutau ca doi nebuni (si nu, nu erau de varsta liceului).
Fac o paranteza, pentru a reveni la subiectul povestirii si o sa continui si cu comparatia cu colegii mei.
Am crezut ca ceea ce vroiam eu, este o utopie, si ca toata lumea incearca sa profite de toata lume, pentru a obtine ceva, bani, informatii, pozitie sociala, chiar si pentru simplul fapt de a fi “intretinut”. Mi-am zis ca daca marea parte a relatiior pe care le vedeam sau de care auzeam erau cam la fel, atunci, de ce sa ma plang, asa se intampla, ma obisnuiesc cu gandul si ma supun rigorilor vietii in doi.
Toate astea pana de curand cand viata mi-a adus in cale (multumiri pe aceasta cale lui Dinu Patriciu, British American Tabaco, si inca unei persoane careia nu-i voi spune numele dar este din Suceava) o bula de oxigen. Ea mi-a dovedit ca ce am vazut si auzit pana acum nu este normal, ci este o plafonare. Ea mi-a dovedit ca ne putem implica in egala masura, ca nu trebuie sa dovedesc nimic, ca nu tebuie sa raspund la intrebari si teste pentru a-mi dovedi compatibilitatea, ca putem sa avem grija unul de altul… si nu in ultimul rand, ca fiecare il poate iubi pe celalat, fara sa fie nevoie sa fie castigat, sau convins ca merita asta pe parcursul a saptamani sau luni de zile.
Peste toate astea, foarte multi, cauta o in celalalt perfectiunea fizica (eu am gasit si asta, pe langa ce am expus mai sus), dar cum spune si Cartarescu, “facem sex cu un creier de barbat” (adica ne dorim o femeie cu forme atragatoare si perfecte) “si iubim cu un creier de copil, increzator, dependent, si dornic de a primi afectiunie“. Cum va spuneam la inceput, m-am regasit in descrierea asta. Si da, atunci cand iubesti pe cineva (si chiar cand face dragoste), micile imperfectiuni sunt aproape inexistente.
Revenind la comparatia cu colegii mei, acum nu-i mai cred nebuni, pentru ca sunt la fel, imi place sa “botez” orice loc cu un sarut, sa “umplu” orice clipa de tacere cu o imbratisare…
Calator in Gara vietii
Un filosof autohton, imi spunea acum aproape o saptamana ca Eu sunt un calator, cu valiza in mana, care se plimba prin gara vietii nestiind exact ce sa faca si unde sa mearga. Daca stau si analizez tot timpul toate optiunile si imi este frica sa ma urc intr-un tren pentru ca nu stiu unde ma va duce, s-ar putea sa ratez exact trenul vietii mele.
Nu, in aceasta Gara nu exista ghiseu de informatii, ci doar trenuri care merg de capul lor si calatori ganditori si nesiguri.
Pilda primita este ca este ok sa-ti analizezi optiunile, sa te te urci intr-un tren, nu la intamplare, dar nici nu ganditi prea mult. Daca nu te urci intr-un tren, nu poti vedea unde duce si cine calatoreste cu tine.
Asumati alegerea si incearca sa faci tot ce poti pentru ca trenul ales sa mearga in directia dorita. Daca ceilalti calatori au alte planuri, incearca sa gasesti o cale de mijloc. Daca te simti nedreptatit, coboara, reconsidera optiunile si ia-o de la capat.
Revista BIZ – promovare pe platformele social media
Lucrez si traiesc zilnic intr-o lume plina de corporatii, brand-uri, produse IT&C, social media, si tendinte eco.
In compania in care lucrez am experiente legate de toate punctele de mai sus. Plus de asta, este si aria mea de interes, imi place sa fiu informat, sa fiu, daca nu avangardist, macar sa prind primul val.
Intr-o lume aflata tot timpul pe fuga, informatia este cheie. Insa cand vrei sa fii la curent cu mai multe domenii (vezi mai sus), nu numai cat mai costa painea, benzina sau intretinerea, metodele de informare nu mai sunt atat de accesibilie. Sfatul este banalul cauta pe Google. Dar Google (a se intelege internet in acest caz) este mare si informatia este aruncata pe zeci, sute de site-uri.
Este foarte greu sa gasesti toate informatiile de care esti interesat in acelasi loc. Eu insa am gasit (nu de mult, de ce sa ma laud). Un site (si revista), cu populatie tinta antreprenori, manageri, pasionati IT, social media sau pur si simplu devoratori de informatie. Ma consider a fi toate cele de mai sus, in afara de manageri, dar timpul nu este pierdut 
.
Revista BIZ, mai precis site-ul, dar din cand in cand si revista, contine mix-ul perfect de informatie de care am nevoie.
Antreprenori si povesti de success pentru a fura din experienta altora.
Companii care se ridica, sau cele care se scufunda.
Finante, pentru a afla in ce moneda sa-mi iau creditulm sau sau aflu informatii despre diversa produse financiare.
Management, strategii, comunicare in orice tip de mediu. Un subiect care ma intereseaza de cativa ani, dar am inceput sa cochetez cu el doar de curand. Continue reading
Cererea in casatorie, un mix de imaginatie si planificare
Articolul urmator este o fictiune, presarata cu fapte, sentimente si discutii reale.
Citeste si articolul anterior “Cum am ajuns aici si ce urmeaza acum ?“.
Momentul a venit, m-am decis, trebuie sa-mi iau inima in dinti si sa o fac.
Insa cum sa fac asta, sa iasa bine, sa nu fie banal, cliseu si sa fie si placut, eventual pentru amandoi?
Hm, daca nu duci lipsa de imaginatie si esti sigur pe ceea ce faci atunci nu are cum sa nu iasa bine.
Ok, sunt sigur pe mine. Ce si cum sa o cer in casatorie.
Cateva exemple auzite recent:
- In avion, la rasaritul soarelui. Ea dormea. El o trezeste si o cere in casatorie la 10.000 metri altitudine.
- O intalnire sau o cina care nu promite nimic special. Intr-un loc nu foarte public. El ateapta momentul oportun pentru ca ea sa fie cat mai surprinsa (placut in mod normal) si fie scoate inelul si o cere, fie inelul este adus de cineva.
- Cereri in casatorie inedite, planuite dar si cu foarte multa imaginatie tinand cont ca ele trebuie sa se simta speciale:
Cam ce iti trebuie ca sa o ceri in casatorie?
- inel de logodna; nu uita ca trebuie sa iei ceva care sa-i placa pentru ca il va purta pana la casatorie; nu ai vrea sasa ti-l arunce in fata ;
- un plan sau scenariu bun;
- prieteni sau alti complici pentru a te ajuta cu scenariul;
Ieri discutam cu un prieten ca eu nu inteleg insemnatatea sau la ce foloseste inelul de logodna, pentru ca oricum peste cateva luni va mai primi inca un inel. Raspunsul lui a fost pragmatic si comic in acelasi timp.
Este un fel de rezervare sau avans. Dar daca te razgandesti intre timp, nu mai primesti inapoi investitia.
Nu trebuie neaparat sa te dai peste cap cu planificarile, sa exagerezi sau sa cheltuiesti prea mult. Fa-o cu suflet, fii cat poti tu de romantic, si … FII TU INSUTI.
Trebuie neaparat sa afli cam ce si-ar dori ea pentru ca nu ai vrea sa o dezamageti sau sa-i strici unul din momentele pe care le-a asteptat probabil toata viata. Incearca sa incorporezi in ideea si scenariul tau si o parte daca nu toate dorintele ei. Astfel efectul va fi cel scontat.
Voi cum ati facut (pt EL) sau cum ati fost cerute (pt EA)?
Articol din seria Blogal Initiative – Campania coriolan.ro
Cum am ajuns aici si ce urmeaza acum?
Am 28 de ani, sunt intr-o relatie de ceva timp si la un moment dat incep sa se infiripe idei in legatura cu casatoria.
Articolul urmator este o fictiune, presarata cu fapte, sentimente si discutii reale.
Ma uit in urma si vad ca anul acesta cu ocazia tentativei de organizare a intalnirii de 10 ani de la terminarea liceului, am reusit sa regasesc (sau mai bine zis ei pe mine) o mare parte din colegii de liceu.
Unii sunt deja la al 2-lea sau al 3-lea copil, altii deabia s-au casatorit, altii urmeaza, altii ar vrea dar nu au gasit inca “jumatatea”, iar ultima categorie nici nu vor sa auda de casatorie.
Eu oare in ce categorie ma incadrez? Categoric in una din ultimele 3. Dar care ?
Nu am avut niciodata un “master plan”, sau un plan cincinal. O buna perioada de timp am trecut prin viata ca gasca prin apa, ne avand absolut nicio idee despre ce vreau sa fac peste o saptamana. Odata cu varsta mentalitatea s-a mai schimbat putin, probabil datorita maturizarii ( sau asa imi place sa cred ).
In ultimul timp, observ ca se in jurul meu (rude, prieteni, colegi), s-a raspandit o epidemie de casatorii. Nu stiu exact cum sa reactionez, sa ma vaccinez preventiv, sau sa ma las prada epidemiei si desfraului sentimental. Cum nu prea imi sta in fire sa iau decizii radicale, nu m-am vaccinat.
Si acum ceva timp, m-a prins. Nu stiu cand, nu stiu unde (defapt stiu dar nu vreau sa va spun), dar m-am trezit intr-o dimineata cu un sentiment ciudat. Ce sa fie? M-am ingrijorat. Ca orice internaut care se respecta, am inceput sa caut simptomele pe internet. Dupa ceva investigatii, diagnosticul era clar.
M-am infectat… iubeam…
O boala incurabila in cele mai multe cazuri si care lasa urme grave, atunci cand dispare.
Ce a urmat a fost o operatie pe cord deschis, o operatie experimentala care s-a dovedit a fi reusita. Timpul a trecut, clipele zboara, sentimentele cresc, se diversifica si se sedimenteaza.
Dupa ceva timp , pentru unii mai mult, pentru altii mai putini, fie incepi sa simti ca vrei mai mult, ca vrei sa fii sigur ca va fi a ta pentru totdeauna, fie parintii, prietenii sau rudele o sa va pune intrebari din ce in ce mai dese despre casatorie.
Dupa primele 6 luni, am simtit ca ea este tot ce mi-am dorit vreodata si nu a mai trecut mult pana gandul la o eventuala cerere in casatorie a trecut fulgerator prin cap. Sunt insa destul de cerebral si analitic si am decis sa mai astept.
Acum insa, asteptarea a luat sfarsit.
Va urma… citeste si articolul urmator “Cererea in casatorie, un mix de imaginatie si planificare” !
Update de mini concediu
Ieri a fost ultima zi de miniconcediu.
Am lenevit de nu se poate imagina. Mancare pregatita si servita dimineata, pranz si seara … si cateodata si intre mese.
O iesire la iarba verde si la adunat mure si ciuperci.
Am bifat si o participare la o nunta.
Iacata-ma-s inapoi in Bucuresti, la munca, la aglomeratie, caldura si stres.
Un nou inceput…
Astazi, dupa o scurta vizita pe la munca, m-am hotarat sa-mi iau cateva zile de concediu.
Maine plec la Focsani sa ma relaxez
va continua…
Cat de mult conteaza continutul pe care-l scrii… si care este valoarea lui de piata?
M-am apucat acum cateva zile sa scriu o serie de articole despre cum sa creezi o tema WordPress. Este foarte greu sa explici in scris tot ce presupune asta, si pe intelesul tuturor. Manuel, mi-a sugerat sa creez un eBook dupa ce termin si sa o vand. Avand in gand comics-ul de mai sus, ma intre daca cineva ar mai fi interesat in seria mea de articole daca ar costa, chiar si 1 RON, sau sa plateasca cu un post pe Twitter sau Facebook?
Voi ce parere aveti?
